joi, 19 iunie 2008

Mirajul nebuniei

0 Comentarii

La limita trăirii neutre dintre realitate şi ficţiune, graniţa pare inexistentă. Incapabil să păşesc definitiv, trăiesc în illo tempore, între universul meu şi lumea ce mă înconjoară. Nepasător faţă de întreg universul creat, stigătul eului pare să nu mai fie auzit de Marele Arhitect, tare sunt singur Doamne, precum spunea şi Arghezi. Totuşi experienţa mea infinitezimală nu îmi permite nici să mă gândesc că m-aş putea vreodată compara cu acest mare poet. Poate sufăr de singurătate, dar paradoxal, nu sunt singur. E o singurătate a disperării, închistată într-un cocon de suferinţă... şi mi-e teamă de momentul în care din mărunta crisalidă va ieşi molia dezumanizării mele, cuprinzându-mi întreaga fiinţă fără să pot fi capabil, precum o marionetă inertă fără păpuşar, să mă opun, să schiţez măcar un gest. Teama dezumanizării mă îndepărtează de mine, îmi scindează fiinţa într-un ego dedublat. Incapabil să mă recunosc mă alienez într-un univers utopic, dominat de iraţionalitate şi haos, cautând în van sâmburele de lumină ar unei raţiuni de mult pierite.
Reminiscenţa unui sacru de mult pierdut a încetat să mai vibreze, am surzit, am orbit, am muţit...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Go stats