sâmbătă, 21 iunie 2008

Timpul damnarii

0 Comentarii

Încă o zi frumoasă de vară pe care o privesc din spatele perdelei.. Lipsit de orice chef de a mai învăţa, îmi las iarăşi imaginaţia să lucreze sau mai bine zis să debiteze.
Atât de repede trecut-au anii.. Timpul trece mult prea repede, prea grăbit goneşte pe aleea vieţii. Nu pot decât să asist neputincios trecerii ireversibile a timpului.
Universul meu pare din ce în ce mai mic, lumea mea se îngustează şi simt presiunea.. Nu mai sunt eu, ci m-am alienat definitiv într-o lume obscură, ţesută de un demiurg psihopat. Aici timpul capătă alte valenţe. Aici timpul nici nu mai există.. Totul pare suspendat şi straniu. Nu mai percep nimic din ce mă înconjoară, doar forme diafane. În criza nebuniei mele doar un miracol mă poate salva din spasmele terifiante ale neantului obscur. Un miracol... o creatură mai presus de fire din ceata heruvimilor.. Un mântuitor aşa cum aşteptau şi evreii acum 2000 ani.
Mă simt damnat la chinuri veşnice, mă simt suspendat la graniţa a două lumi, inert, incapabil să mai schiţez vreun gest, trebuie să aleg. Deşi niciodată nu am putut accepta destinul, acum sunt nevoit să mi-l accept... ce-o fi, o fi, spunem adesea.
Mă simt lipsit de orice fond, doar o formă am rămas, o fantasmă...şi aştept, şi tot aştept..
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Go stats