sâmbătă, 28 februarie 2009

Cipurile biometrice - Semn al Satanei

0 Comentarii
Am observat zilele trecute, fără să vreau, pe când mă aflam încă în Iași, un manifest lipit pe un stâlp împotriva cipurilor biometrice. Intrigat, mă apropii să citesc și mă lovește din plin ideea conform căreia se apropie sfârșitul lumii, dar nu ar fi fost nimic dacă ar fi fost doar un fenomen sporadic. Se pare că unii iau în serios problema cipurilor asociindu-le cu ”însemnul Satanei”. Ce mă deranjează cel mai mult, ca și credincios cu modestă educație religioasă, e că unii nici măcar Duminca nu participă la Biserica, la Sfânta Liturghie, dar iși permit să stabilească data sfârșitului lumii ca fiind foarte aproape. Cu siguranță un medic nu își permite să-și dea cu părerea în ceea ce privește fizica nucleară, dar se pare că în problemele religioase oricine pare a fi calificat să ofere răspunsuri și explicații.
Nu cu mult timp în urmă, în cadrul unui curs la facultate, s-a pus problema cipurilor și repercursiunile lor asupra noastră, ca și creștini. Cu toții știm, sau măcar am auzit ca în Apocalipsa Sfântului Ioan se spune că oricine va accepta semnul Diavolului pe mână sau pe frunte, va pierde mântuirea și va ajunge în iad. Privind obiectiv, nu cred că mai durează mult până la implementarea cipurilor biometrice și sub piele, e o dezvoltare inevitabilă a actualelor cipuri din pașapoarte.Dar nu în acest cip constă adevărata problemă. În primul rând problema e de exegeză biblică. O prostă interpretare a versetelor biblice induce mulțimea naivă în eroare. Pornind de la cuvintele ”mână” și ”frunte”, nu e prea dificil de a fi dedusă ideea păstrării credinței atât în ceea ce privește fapta (mâna), cat și gândurile noastre (fruntea). Atât fapta cât și gandul noastru trebuie în permanență să reflecte credința în Dumnezeu și să rămână neîntinat. Mă îndoiesc că noile pașapoarte biometrice îmi vor afecta credința într-un fel sau altul. În opinia mea totul se reduce la o lipsă de educație religioasă și la un fanatism nefondat, întrucât adesea acordăm prea multă importanță formalismului, uitând de rugăciune, milostenie, iubire....
joi, 26 februarie 2009

De-as fi

1 Comentarii
Oare cand te nasti,
Un inger te alege sa-ti fie pazitor?
Sau poate prin porunca
Primeste misiunea?
De-ar fi s-aleg in viata
Sa fiu ce mi-as dori,
Ti-as fi inger pazitor
Si nu te-as parasi,
De cand te nasti,
Pana la moarte
Sa-ti fiu mereu alaturi!
Cand ti-e frig sa te-ncalzesc
Cu ale mele aripi,
Cand ti-e greu sa te ajut
Sa depasesti momentul,
Cand te temi sa te sarut
Si sa-ti dau curaj!
Dar mi-e teama sa aleg
Ca eu sa iti fiu inger,
Vreau sa te pazesc,
Sa-ti fie mereu alaturi!
Dar vreau sa te iubesc
Si eu sa-ti fiu alesul!
luni, 23 februarie 2009

Mister jovial

2 Comentarii
Cand ma trezesc in zi de primavara,
Deschid ochii si o raza imi alinta chipul.
Sunt fericit, dar nu conteaza
Cat de frumos este afara!
Nici soarele, sau raza
Nu ma alinta atat de dulce
Cum o faci tu!
Un cer senin, nici nu conteaza
Cand pentru mine
Doar tu esti singura din lume!
Si-acum te simt aproape...
Trandafir de catifea
Cu buze dulci de roua.
Avid, ca u-nsetat le sorb!
O viata-ntraga te-as cuprinde-n brate,
De tine nu m-as satura!
Orice-ar fi mereu al tau
Si tu in veci, iubita mea!!
sâmbătă, 21 februarie 2009

Sentinta

0 Comentarii
Norii de cenusa deasa
Se astern peste campul pustiit
De uitare si tristete.
Doar un gand imi mai sopteste
Existeta.
Sa fiu viu?
Sau pe taramul nefiintei
Am ramas numai o umbra
Bantuind un pamant mult prea strain?
Cioburi de oglinda-mi calauzesc privirea
Spre neantul diafan.
Infrigurat si singur
Imi astept pieirea..
Dar pana cand?
vineri, 20 februarie 2009

Alienare si neliniste

0 Comentarii
Principiul obiectivitatii se pare ca a ramas doar la nivelul unui concept pur teoretic, un fel de utopie moderna. Egalitatea drepturilor si a responsabilitatilor nu reprezinta decat o masca justificatoare privind actele de nedreptate, comise flagrant la orice pas. E greu sa suporti prostimea si sa fii indiferent fata de sarpele ascuns dintre buruienile cotidianului, cand nici nu te astepti ori te molipsesti, ori esti muscat. Cu toate acestea, life goes on, indiferent de nemultumirile mele, indiferent de cat de mare e oceanul de miere in care inotam toata viata, indiferent de societate. Ajung la concluzia ca singurul mod de a supravietui apare intr-o antiteza cu misticul si sacrul de altadata, unde adevarata aventura a vietii, debutand cu ezoterica experienta a meturitatii, se desfasura intr-o perfecta armonie de grup, acum sigurul fir al supravietuirii bazandu-se pe alienarea de grup si pe un individualism ipocrit, mascat de false zambete si pretexte inutile. Cu siguranta nu exista lucru mai trist si mai tragic.. Dar cine sunt eu sa decid sau sa dau verdicte?
sâmbătă, 14 februarie 2009

Revelatie

0 Comentarii
Jucausa raza dintr-un cerc maret
S-a pogorat in suflet.
Ma cuprinde si ma inveleste
Cu un sunet suav.
Emotiv, tresar,
Ma las inconjurat
De atingerea-i dulce.
Sa fie un miraj?
Un spectru diafan?
Un inger ce ma ispiteste?
Sau mintea-mi joaca feste?
Catifelata imbratisare
Ma cuprinde strans,
Mi-e imposibil sa mai scap.
Simturile le-ai vrajit!
Tu nu poti fi reala!
Nu e vis si nici aievea..
Dar totusi sunt prea pacatos
Sa fiu pe-un colt de rai
Ce duh esti tu,
De m-ai facut sa uit de mine?
Nu mai contez,
Doar tu existi
Si tu-mi esti maintuirea
Inger dulce de cristal,
Trandafir catifelat,
Demiurg al lumii mele,
Revelatie divia,
Raza de lumina dulce,
Viata mea ti-a daruiesc,
Pe vecie-al tau...

Te iubesc formal?

0 Comentarii
Deja 14 februarie a venit, dar pe mine tot in fata unui monitor cu vesnice nemultumiri, intrebari fara raspuns sau meditadii/drame, sau cine mai stie ce mai trece prin cutia "mea cu ganduri" (nu-mi apartine expresia). Nu vreau sa incep cu o nota pesimista cele 3 ganduri ce ma chinui sa le tastez la o ora mult prea tarzie pentru o gandire fluenta si rationala, dar nu pot sa ma abtin sa nu critic, nu in sensul rau, adoptarea cu atata usurinta, aproape lingusitoare, a unor obiceiuri formale. Pana la urma, analizand contextul contemporan si ce implica 14 februarie, totul se reduce la un formalism. De ce sa parem mai indragostiti doar atunci? De ce sa ne aratam dragostea nemarginita doar atunci? De ce sa iubim mai mult doar atunci? De cadouri nu mai vorbesc, daorece nu cred in ele, dar asta e deja o alta idee si divaghez prea mult. Revenind! Aerul formal pare sa fi inconjurat aceasta sarbatoare mult prea mult. Nu critic "imprumutul", dar atac formalismul si formele lipside de fond. Mi se pare o ipocrizie crasa sa iubesti vadit si sa fii indragostit o zi, dar in rest? Suntem mai putin indragostiti? Conceptia mea despre o relatie si despre 2 persoane indragostite, se rezuma la o doza de consecventa, la un perpetuu "te iubesc" si la o "indragosteala" vesnica, nu doar intr-o zi suntem mai draguti cu cel de alturi si iubim mai mult. Dar oricum, doar nu am somn si parerea mea oricum nu conteaza prea mult intr-o lume atat de mare. Sa fiti mereu iubiti!
miercuri, 11 februarie 2009

Regasirea transcendentului

0 Comentarii
Intr-o societate puternic atrofiata de prostie si indiferenta, legatura cu un transcendet, omniprezent si imanent pare a fi iremediabil rupta, reconcilierea nefiind posibila decat printr-o reintregire a propriei noastre fiinte, dealtfel prea mult fisurata de vicii si obsesii denigrante. Intr-o astfel de stare cum poate fi posibila reintoarcerea? Cum poate fi redescoperita legatura? Cu siguranta aceste intrebari ma duc cu gandul la Eliade si al sau ”Sacru si profan”. Incapabil sa rumeg pana la capat ideile si sa accept desacralizarea ca pe o realitate moderna, ma simt incercat de ganduri schizofrenice imbinate diafan exact pe linia de ruptura intre sacru si profan. De ce trebuie sa traiesc intr-o societate desacralizata? Strabunii unui popor incarcat de credinta apostolica sunt simple legende, au ramas doar randuri in unele carti prafuite...asta e toata credinta unui popor de neam de geti. Degeaba au incercat istoricii sa dovedeasca apostolicitatea noastra, sensul acestei dovezi imi lipseste, mai ales pentru o societate uneori anticalofila si areligioasa. Poate intr-o zi acea samanta cazuta pe un pamant bun va da rod insutit si refacerea legaturii va fi posibila, va fi in sfarsit posibila regasirea dintre uman si divin, intr-o legatura ”animus-anima”, printr-o posibila revelatie personala, poate...
duminică, 8 februarie 2009

Speranta

1 Comentarii
Oare sa fie speranta ultimul remediu pana si pentru cea mai grea boala? Daca o fi asa, ar trebui sa ne agatam de speranta indiferent de situatie si de momentele ascendente sau descendente ale viatii. Speranta pare a fi un joc de noroc, o simpla doza uriaza de placebo datand inca de pe vremea cand pe spatiul cinegetic se desfasura marea aventura a supravietuirii, o permanenta confruntare cu posibilitatea mortii, unde singurul fir al supravietuirii in marea aventura il reprezenta speranta.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Go stats