joi, 12 noiembrie 2009

Reverberația prostiei

0 Comentarii
Nu mă pot opri din râs
Când îmi amintesc
Cât poți fi de penibil!
Te întrebi idioțesc:
Să fiu eu în aceste cuvinte
Ce-mi stau înainte?
Să-ți spun un secret,
Dar să-mi promiți că-l păstrezi
Doar pentru tine:
Ești atât de dobitoc
Încât nici nu-nțenegi
Poezia-n rimă albă.
Și ridici ca un prost din sprânceană
În fața creației lirice
Al cărei muză tu acum îmi ești.
Ce stai de pomană?
Încă mai citești?
Vezi că se-arată
Stăpânii departe!
Fii supus așa cum ai învățat,
Iar precum câinele linge mâna
Ce-l lovește, urmează-i exemplul,
Du-te și spală!
Rămâi în neființă
Cu-o falsă credință!
Mai am încă un lucru să-ți spun:
Iți place să vorbești în neștire,
S-arunci cu noroi,
Iar ești idiot,
Ai uitat că vorbele se uită?
Faptele rămân!
Rămâi cu două cuvinte-ncheiere,
Dintre cele mai obscene.
Eu mă retrag, ti-arunc un os
Și-aleg fapta...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Go stats