joi, 28 ianuarie 2010

Experiența unei burse ERASMUS 1

2 Comentarii
Nici nu știu cum aș putea să-mi incep rândurile despre o experiență care și-a lăsat amprenta adânc asupra mea, Experiența Erasmus. Mi-ar plăcea să pot scrie un scurt ghid care, de care eu nu am avut parte, cine știe.. poate va servi drept un ajutor celor ce nu dețin destule informații despre ce înseamnă cu adevărat această experiență, dar cum talentul narativ îmi lipsește cu desăvârșire, voi încerca să fiu cât mai clar și mai lesne de înteles.
Chiar în acest moment, când aceste rânduri curg, îmi aduc aminte de clipele când am auzit pentru prima data de ERASMUS. Pe vremea aceea eram abia admis la facultate și discutam cu un bun prieten de-al meu, profesor când, într-una din discuțiile noastre, mi-a sugerat că ar trebui să încerc să obțin o asemenea bursă. În acel moment am părut puțin mai reticent, dar recunosc că, imediat ce am ajuns acasă, am căutat detalii despre bursa ERASMUS. Am aflat ce presupune, cât de cât ce înseamnă, dar nu din mărturii ci doar de pe site-ul facultății mele. Deja mi se părea out of my league. În primul rând mi s-a părut puțin dezamăgitor faptul că trebuia să ai note foarte mari pentru a avea o șansă, apoi nu trebuia să ai restanțe... să fiu sincer,deși până acum am fost de feicare dată integralist, nu sunt chiar studentul model. Sunt leneș, învaț doar în sesiune, încă nu sunt cu piciorele pe pământ în totalitate, dar cu toate acestea, mi-a fost deajuns încât să fiu printre norocoșii de la buget, cum mereu i-am privit pe cei ce nu plăteau taxa, când eram puștan prin liceu.
Imediat mi-a trecut de bursa ERASMUS și pentru o perioadă, până prin semestrul 2, am uitat definitiv. Toate au durat până într-o zi când un profesor de-al meu a venit în timpul unui curs să ne prezinte oferta ERASMUS. Totul se rezuma la oportunitatea de a studia în Belgia, Finlanda, Marea Britanie... acum chiar nu-mi mai amintesc care erau toate țările. În urechile mele a răsunat doar Marea Britanie și atât, restul nu au contat, doar UK fiind singura țară disponibilă pentru Erasmus pe limbă engleză.
În clipa imediat următoate vorbeam cu un coleg din drapta mea, din amfitetatru:
- Auzi? Cred că trebuie să fii tâmpit să faci așa ceva.. Ce!? Nu mi-e bine mie aici, să dau examene în limba română? Și așa și aici mă chinui să trec..
- Ai dreptate, într-o mie de ani nu m-as duce în altă parte..abia mă descurc în română, îmi răspunsese.
Discuția a continuat în aceeași notă zeflemistă și pesimită pe ideea că nu se merită sau trebuie să fii tâmpit să te legi la cap fără să te doară.
La sfârșitul acelei zile de curs, parcă o voce mă tot îndemna să încerc și eu, cu toate că nu am cele mai mari note și nici nu sunt un student strălucit. Pendulam între a încerca și nu, chiar foarte mult, nu știam ce să fac, cum să fac. Cert era că nu consideram a avea vreo șansă de a trece de examenele de preselecție pentru bursă, sunt prea emotiv și nici nu sunt cel mai strălucit vorbitor de engleză din facultate... Dar până la a ajunge în fața comisiei aveam nevoie de o binecuvântare... (va urma)
duminică, 24 ianuarie 2010

Jurnal de campanie 2

0 Comentarii

Credeam ca randurile ce le scriu imi vor servi drept eliberare sufletului si gandului meu oripilat de tot ce ma inconjoara, in schimb, cand scriu in acest jurnal rememorez fiecare clipa de pe front. Blestemat fie ceasul cand s-a tras prima munitie si a inceput calvarul pe pamant, blestemata fie clipa cand am vazut lumina...regret ca m-am nascut.. ce rost sau pret mai are viata cand vezi in jurul tau cum mor cei ce iti apara flancul? Crimele si fetele celor muribunzi imi apar de fiecare data cand inchid un ochi.. fetele cadavrelor schimonosite de razboi, oripilate de clipa in care au simtit ca-si dau suflarea, ma bantuie neincetat. Adesea, daca nu mor pe front, ma simt indemnat sa-mi pun arma la tampla si sa trag, fara a-mi mai pasa de nimic. Sa-mi curmez chinul..
Nici nu mai stiu cand am mancat ultima data sau cand am mai dormit.. Rationalizarea sau mai precis lipsa hranei isi spune cuvantul in acest razboi.. Ma simt sleit de puteri.. simt ca voi cada in urmatorul pas, dar totusi, o dorinta ma anima si ma mai hraneste, iar in momentele de oscilatie intre a muri si a trai, imi da puterea si credinta sa aleg a lupta nu intr-un razboi al patriei, ci un razboi al supravietuirii mele..
Voi incerca sa-mi fac curaj sa-i scriu cateva randuri sotiei mele, sa o las sa stie ce se intampla cu mine, ca sunt inca bine, desi nu stiu pentru cat timp, dar sper ca indeajuns de mult.
Am ajuns sa ma intreb daca exista rai sau iad, dar daca totul e real si nu mi-am pierdut inca mintile, acesta trebuie sa fie iadul pe pamant, fara fapte mari sau eroi, fara curaj, fara rost. Luptam intr-un razboi ce nu ne apartine, eroi vor fi doar liderii, iar restul, soldatii anonimi.
joi, 21 ianuarie 2010

Jurnal de campanie 1

0 Comentarii

Întodeauna m-am visat erou, chiar de când eram mic îmi plăcea să mă imaginez un mare comandant de armată ce-și conduce trupele spre victorie, dar din păcate visul meu nu s-a materializat cum mi-am dorit. Sunt un simplu răcan și începând de azi am fost detașat pe front. Teama mă înconjoară la orice pas..teama că voi lasă în urmă o soție și pe scumpii mei părinți și nu vor rămâne din mine decât aceste câteva rânduri. Mă rog în fiecare clipă bunului Dumnezeu să ajung să-mi văd familia.. Aici singura mea familie sunt camarazii de război, iar viețile noastre atârnă de un fir de ața..
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Go stats