duminică, 24 ianuarie 2010

Jurnal de campanie 2

0 Comentarii

Credeam ca randurile ce le scriu imi vor servi drept eliberare sufletului si gandului meu oripilat de tot ce ma inconjoara, in schimb, cand scriu in acest jurnal rememorez fiecare clipa de pe front. Blestemat fie ceasul cand s-a tras prima munitie si a inceput calvarul pe pamant, blestemata fie clipa cand am vazut lumina...regret ca m-am nascut.. ce rost sau pret mai are viata cand vezi in jurul tau cum mor cei ce iti apara flancul? Crimele si fetele celor muribunzi imi apar de fiecare data cand inchid un ochi.. fetele cadavrelor schimonosite de razboi, oripilate de clipa in care au simtit ca-si dau suflarea, ma bantuie neincetat. Adesea, daca nu mor pe front, ma simt indemnat sa-mi pun arma la tampla si sa trag, fara a-mi mai pasa de nimic. Sa-mi curmez chinul..
Nici nu mai stiu cand am mancat ultima data sau cand am mai dormit.. Rationalizarea sau mai precis lipsa hranei isi spune cuvantul in acest razboi.. Ma simt sleit de puteri.. simt ca voi cada in urmatorul pas, dar totusi, o dorinta ma anima si ma mai hraneste, iar in momentele de oscilatie intre a muri si a trai, imi da puterea si credinta sa aleg a lupta nu intr-un razboi al patriei, ci un razboi al supravietuirii mele..
Voi incerca sa-mi fac curaj sa-i scriu cateva randuri sotiei mele, sa o las sa stie ce se intampla cu mine, ca sunt inca bine, desi nu stiu pentru cat timp, dar sper ca indeajuns de mult.
Am ajuns sa ma intreb daca exista rai sau iad, dar daca totul e real si nu mi-am pierdut inca mintile, acesta trebuie sa fie iadul pe pamant, fara fapte mari sau eroi, fara curaj, fara rost. Luptam intr-un razboi ce nu ne apartine, eroi vor fi doar liderii, iar restul, soldatii anonimi.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Go stats