joi, 4 februarie 2010

Experiența unei burse ERASMUS 2

2 Comentarii
De fiecare dată mă sperii de imensitatea albă din fața mea, rămân prost și parcă nu pot apăsa nicio tastă, dar îmi fac într-un târziu și curajul necesar, mai ales pentru a-mi continua povestea.
În viață nu poți face la nesfârșit ce te taie capul, uneori trebuie să mai ceri o opinie, un sfat.. Acum a venit rândul meu și cum în ultimii ani din viață iubesc și eu, nu puteam lua o decizie chair atât de ușor. Vine și mometul cu pricina, spun ce am auzit la curs, dar menționez că nu am nicio șansă (cu mâna pe inimă mărturisesc că nu am mințit) și mi-ar plăcea măcar să particip la concurs să vă și eu cum e, ca tot omul curios. Ce mai, era un fapt cert că nu eram eu suficient de pregătit (nici nu aveam de gând să fac ceva în privința asta) pentru a lua o bursă ERASMUS, așă că nu a fost o problemă și în unanimitate am decis să încerc. Nimeni nu știa ce urma să fac, poate doar părinții mei, atât, pentru că nu avea sens să mai discut cu alte persoane atâta vreme cât nu luam nimic în serios.
După ce am mai sormonit puțin cu unghia peste ceea ce înseamnă Erasmus la mine în facultate am descoperit că perioada mobilității nu e de 3 luni sau 6 luni cum îmi imaginasem, ci e pe un întreg an universitar. Trebuie să fiu sincer și recunosc că mi-a trecut prin minte: dacă prind un loc? Ce fac un an? Cum rezist? Cum trecem peste atâta timp? Relația noastră nu a fost niciodata una ”la distanță” pentru o perioadă mai mare de două săptămâni.. gânduri și gânduri, cam asta era în sufletul meu, deși pe de altă parte eram 98% sigur că nu am nicio șansă.
(va urma)

2 Responses so far

  1. dap..chiar te-am crezut cand ai zis ca nu ai nicio sansa..data viitoare nu te mai cred.:) oricum nu va fi o data viitoare,din fericire..

  2. Alin Doru says:

    :) Sper ca iti plac povestile macar.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Go stats