sâmbătă, 7 mai 2011

Povestea unei mobilități de plasament Erasmus 12

0 Comentarii
Am cunoscut o mulțime de oameni noi de-a lungul celor trei luni de practică în Rotterdam. Oameni veseli, binevoitori, oameni cu diverse probleme dar care nu și-au pierdut credința în Hristos. În diversele vizite de pastorație pe care le-am făcut am cunoscut-o și pe Ineka. O femeia blajină, cu ochi albaștri pătrunzători, ce emana în jur o stare de pace interioară de nedescris. De curând, împreună cu soțul ei au demarat un proiect undeva în Africa, pentru a oferi locuri de muncă unor oameni defavorizați fără a obține niciun profit personal. Totul era gândit doar pentru oamenii de acolo fără motive ascunse. Am admirat dăruirea amândorura și credița în Dumnezeu. Dar cum totul are un sfârșit, a venit și sfârșitul bursei mele. Săptămâna această e săptămâna în care îmi iau rămas bun de la toți cei pe care i-am cunoscut, numai că soarta a făcut să nu mai pot spune ”la revedere” tuturor. 
Ineka suferea de cancer. Boala era vizibilă de când am întălnit-o, mai ales după ce i-am văzut fotografiile. Persoana din fața mea era mult mai slăbănogită de o boală necruțătoare,  parcă lipsită de puteri și vlagă. Doar de sclipirea ochilor i-a rămas neatinsă.
Într-una din vizite ne-a arătat o carte copilărească despre obiceiurile de iarnă ale românilor. Am zâmbit și mi-am amintit de bunica. Ne-a arătat chiar și o icoană bizantină pe care o ținea lângă patul ei.
Săptămâna asta vroiam să merg să-i spun la revedere, dar nu mai primea vizite. Își dorea ca toți să țină minte persoane ce a fost, nu cea chinuită de o boală. Simțea sfârșitul.
Ieri s-a stins din viață și nu mi-am luat ”rămas bun”..
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Go stats