vineri, 22 martie 2013

Microsoft Office nativ pe Linux?

0 Comentarii
Se pare că de ceva timp circă anumite zvonuri pe internet  conform cărora MS Office va rula nativ pe platforma Linux. 

„Am fost informat că Microsoft privește serios problema portării pe Linux a pachetului Office datorită faptului că Linux arată semne de viabilitate comercială”, scrie Michael Larabel într-un post pe site-ul de știri Linux Phoronix.

Vă dați seama că pasul următor a fost să contactez reprezentanții Microsoft cu un mail referitor la zvonurile portării, dar am primit următorul răspuns: „Microsoft nu comentează privind zvonurile și speculațiile.” Un răspuns la care mă cam așteptam, dar dacă zvonul se va dovedi a fi real? Cu siguranță se va vedea un mare deget mijlociu pentru Microsoft arătat de Linus Torvalds și un o luptă câștigată de Linux.

Cert este că platforma Linux prinde din ce în ce mai mult la publicul larg, mai ales prin prisma faptului că sigur există o distribuție pe placul și celui mai pretențios utilizator. Apoi să nu uităm ce s-a întâmplat recent cu platforma de jocuri Valve, ce a fost portată totalmente pe Linux! Un adevărat rai al gamerilor!

Oricum ar fi, Linux prezintă un potențial uriaș și o piață de desfacere pentru orice dezvoltator inteligent, astfel încât sunt convins că în acest an vom vedea ceva schimbări majore pe piață, unii numind Linuxul următoarea mare platformă de jocuri. Și știți ce? Eu chiar îmi pun banii că așa va fi! Deja Intel și-a lansat un serviciu de instalare a plăcilor video nativ pe Linux, deci companii din ce în ce mai mari încep să perceapă potențialul uriaș.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Go stats